[Verse 1]
De ce-am ales să plâng?
De ce-am ales să-mi pese?
De ce-am ales o viață care e mereu dată peste cap?
De ce-am ales să trag, n-am putut să fiu un sclav?
De ce scriu despre oameni pe care-i văd numai în cap?
În principal scriu despre mine, pentru că restu' au plecat
Oare unde sunt, ce bine că nu se mai pot întoarce, de fapt
În fine, sper că nu sе vor întoarce, de fapt
Am pornit pe drumul ăsta pеntru că sunt sigur că pot, doar am rezistat atât
Singur am putut să-ndur atâți ani la rând
Singur o s-ajung și lângă trecut îngropat de mult în morții lui
Știu ce-nseamnă să-ngropi oameni care-s încă-n viață
Da' pentru mine-au murit deja destui
Pun atâtea sentimente-n muzică, când o să mor o să vină iubirea, ia-l de unde nu-i
On and on pe piese, parcă sunt un libirint, fug de cei care m-au rănit, da' vreau să scap de voi
Toate peste toate, da' toate-s prea agitate, multe-ți vor inima, dau la schimb cuvinte, nu dau fapte
Dacă dragostea mea ar fi o floare, i-ai rupe toate petalele până n-ar m-ai plânge, chiar dacă o doare [Chorus]
Și dacă plâng, ce?
Dacă mă doare nu înseamnă că mă și frânge
Trag de mine până dau de sânge
Încet, dar sigur, sigur tre' să încerc
Și dacă plâng, ce?
Și dacă plâng, ce?
Dacă mă doare nu înseamnă că mă și frânge
Trag de mine până dau de sânge
Încet, sigur tre' să încerc
Și dacă plâng, ce?
Și dacă plâng, ce?[Verse 2]
În ultimu' timp, mă simt ca-n ultimu' trip
Îmi zice că mă iubeste da' mă tratează ca pe ultimu' tip
E bine că într-o zi o să m-ajute să fac un hit
Pot să fac un album despre pizde care m-au rănit
O să le-arât și celor care mereu s-au îndoit
2022 anu' în care vreau să fiu pe repeat
Cine are foamea-n sânge știe bine ce vreau să zic
O să mă doară până când nu o să m-ai simt mai nimic
Nu mi-e frică de moarte pentru că deja am vorbit
Nu mi-e frică de singurătate că așa am trăit
Din valu' nou, printre singurii care te fac să simți
Mi-am pierdut nopțile ca să materializez un vis
Îmi dau și zilele toate ca să îl văd împlinit
Aceeași voce-n cap îmi zice-ntruna "Nu te opri"
Un an de muncă poa' să-ți schimbe totu' cât ai clipi
Și dacă plâng nu-nseamnă mai nimic[Chorus]
Și dacă plâng, ce?
Dacă mă doare nu înseamnă că mă și frânge
Trag de mine până dau de sânge
Încet, dar sigur, sigur tre' să încerc
Și dacă plâng, ce?
Și dacă plâng, ce?
Dacă mă doare nu înseamnă că mă și frânge
Trag de mine până dau de sânge
Încet, sigur tre' să încerc
Și dacă plâng, ce?
Și dacă plâng, ce?[Outro]
Și dacă plâng, ce?
Dacă m- . . . că-că-că mă și frange
Și dacă plâng, ce?
Dacă m- . . . că-că-că mă și frange

Many companies use our lyrics and we improve the music industry on the internet just to bring you your favorite music, daily we add many, stay and enjoy.